Idei de amenajare casă interior - exterior 

iOS vs. Android: avantaje și dezavantaje, sfaturi de achiziție

În era tehnologiei, telefonul mobil a devenit un accesoriu indispensabil. În urmă cu doar câțiva zeci de ani, ai fi avut nevoie de un rucsac super încăpător pentru a avea la îndemână, în orice moment, obiectele care s-au transformat în aplicații inovatoare. Acum poți să asculți muzică, să faci poze extraordinare, să te relaxezi cu un joc amuzant, să realizezi apeluri video cu prieteni aflați la distanță, să îți planifici programul pentru următoarea perioadă, și multe altele – totul cu un singur dispozitiv care încape în buzunarul de la pantaloni. Telefonul mobil ne-a simplificat viața aducând laolaltă, cu ajutorul aplicațiilor mobile, obiecte și activități ce pot fi utilizate cu cea mai mare ușurință.

Piața smartphone-urilor ne aduce în fiecare an noi îmbunătățiri, datorită producătorilor care își doresc să se autodepășească, dar și să se situeze deasupra competitorilor existenți. Această dorință de a face mai mult, mai repede și mai bine a dat naștere, în sectorul OS (Operating System – platformă care susține rularea aplicațiilor instalate pe telefonul mobil), unei lupte a titanilor. Deși nu există mai mult de 10 sisteme de operare disponibile la momentul actual, „războiul” evident se poartă între doar două dintre ele – iOS și Android (sau Android și iOS, nu suntem părtinitori). Având miliarde de susținători la nivel mondial, fiecare oferă opțiuni aparent similare consumatorului, însă interesante sunt punctele în care acești doi coloși se diferențiază. Așa că hai să pornim într-o analiză detaliată a celor mai utilizate sisteme de operare pentru mobil, identificând marile diferențe care le separă. Începem cu o scurtă istorie a versiunilor prin care a trecut fiecare OS.

LANSARE ANDROID CEA MAI BUNĂ CARACTERISTICĂ

iOS

2007

N/A N/A Multi-touch, browser Safari, redare fișiere audio

iPhone OS1

2008

1 OS open-source AppStore

iPhone OS2

2009

1.5 Cupcake Copy/Paste in browser-ul web Copy/Paste, înregistrare video iPhone OS3

1.6 Donut

Text-to-speech

2.0 Eclair

Opțiuni extinse la camera foto

2010

2.2 Froyo WiFi Hotspot FaceTime

iOS 4

2.3 Gingerbread

Google Talk

2011

3.0 Honeycomb Buton de aplicații recente iCloud, iMessage iOS 5
4.0 IceCreamSandwich

Screenshot

2012 4.1 Jellybean Bară de notificări extensibilă Siri

iOS 6

2013

4.4 KitKat Wear OS pentru smartwatch Touch ID iOS 7

2014

5.0 Lollipop Smart Lock Apple Music, Apple Pay

iOS 8

2015

6.0 Marshmallow Android Pay Low Power Mode

iOS 9

2016

7.0 Nougat Split Screen Ștergere aplicații built-in

iOS 10

2017

8.0 Oreo Bara de jos se poate ascunde Augmented Reality

iOS 11

2018            9.0 Pie

Smart reply în mesaje, buton „Acasă” înlăturat

ScreenTime, Siri shortcuts

iOS 12

Se poate observa faptul că ambele branduri au în vedere perfecționarea produsului pe care îl oferă consumatorilor de tehnologie mobilă, prin faptul ca fiecare an aduce o nouă versiune utilizatorilor. Funcționalități îmbunătățite, performanțe care solicită standarde înalte, aplicații care ușurează organizarea vieții de zi cu zi – toate au ca scop final o experiență confortabilă pentru utilizator. Însă deși urmăresc să ofere, în sine, același tip de  interacțiune a user-ului cu dispozitivele sale mobile, cele două sisteme de operare merg pe drumuri paralele, cu rare momente în care se întâlnesc. Mai jos am detaliat câteva dintre diferențele existente între aceste două OS-uri, dar cuvântul final referitor la cel ce îl surclasează pe celălalt rămâne la latitudinea fiecărui user în parte.

Publicul țintă

Dispozitivele Android au în prezent cea mai mare cotă de piața la nivel global, cu o prezență deosebită în zonele cu venituri mai mici și în țările în curs de dezvoltare. Comparativ, utilizatorii de iOS au, în genere, venituri mai mari, sunt absolvenți ai învățământului superior și cheltuiesc mai mult cu aplicațiile (la cumpărarea lor, dar și în cadrul acestora). Desigur, asta nu înseamnă că cei ce bifează aceste caracteristici nu pot deține un dispozitiv Android, însă datele statistice oferă o privire de ansamblu. Bărbații preferă platforma Android, care pare a fi cea mai comună în rândul tuturor grupurilor de vârstă, pierzând din avantaj doar la categoriile de sub 25 de ani și peste 65. În timp ce poate că vârsta și sexul utilizatorilor nu sunt cele mai importante criterii care influențează alegerea unei anumite platforme pentru lansarea unei aplicații, venitul și locația acestora cu siguranță nu ar trebui neglijate.

Transferul fișierelor pe un computer

Pentru un utilizator de computer Mac, transferul fișierelor din telefon în PC sau laptop nu este o problemă. Tot ce trebuie să faci este să îți conectezi mobilul într-un port USB din computerul tău, iar dacă folosești Android, poți realiza mutarea cu drag and drop, pe când dispozitivele iOS vor utiliza în mod automat programul deja existent iTunes. Lucrurile sunt diferite când vorbim despre iPhone/iPad și un computer ce folosește Windows. Platorma iOS te va obliga să descarci și să instalezi programul iTunes, pentru a putea muta poze, mp3-uri, filmări, sau alte tipuri de fișiere.

Butonul pentru ecranul anterior

Butonul back prezent pe Android lipsește cu desăvârșire din interfața iOS. Desigur, există butoane in-app cu această funcționalitate, precum și posibilitatea setării unor gesturi pe care le poți utiliza pe un iPhone pentru a te întoarce la ecranul anterior. Cu toate acestea, butonul existent în bara de navigare de jos a Android-ului este mult mai confortabil. Referitor la aplicațiile ce oferă acest buton, care se găsește de obicei în colțul din stânga sus, dezvoltatorii au libertatea de a-l plasa oriunde pe ecran. Un astfel de plasament, însă, care se abate de la “regula” cu care utilizatorii au fost obișnuiți, este contra-intuitiv și nu îmbunătățește experiența de user.

Magazinele de aplicații

Cele mai multe aplicații iOS funcționează fără probleme și pe tabletele iPad, dar și pe telefoanele iPhone, însă există aplicații dedicate, construite special pentru fiecare tip de dispozitiv. Platforma Android, însă, deservește un număr mare de smartphone-uri și tablete, care utilizează diferite memorii RAM, CPU și alte configurații hardware. Acesta este încă un motiv pentru care dezvoltatorii de aplicații Android trebuie să efectueze o personalizare mult mai detaliată, precum și o optimizare și scalare care se potrivește diferitelor dispozitive. Google a pornit din start cu o categorisire detaliată a aplicațiilor pe care le oferă în magazinul virtual. Apple s-a bazat mult timp pe căutarea realizată de utilizator, care e conștient de faptul că există o aplicație potrivită pentru ceea ce are nevoie, pe care trebuie doar să o găsească. În ultimele versiuni, însă, se observă faptul că App Store a început să adopte stilul de clasificare din Google Play, pentru o exepriență de utilizator mai simplă și de succes.

Comutatorul hardware pentru profilurile Sonerie/Silențios

Deși Apple a eliminat mufa pentru căști pe cele mai recente modele de iPhone, comutatorul hardware pentru modurile Sonerie/Silențios este încă prezent. Acest buton poate părea ciudat pentru un utilizator de Android care a făcut trecerea la iOS. Dispozitivele smartphone Android nu au acest comutator construit în hardware, și au rezolvat nevoia schimbării profilului de sunet prin intermediul unei implementări de software.

Spațiul de stocare

Telefoanele Android permit o libertate de mișcare mai mare atunci când vine vorba de opțiunile hardware. Este normal ca lucrurile să fie așa, deoarece există mulți producători de dispozitive Android, precum și nenumărate dispozitive ale căror configurații sunt diferite. Cele mai multe smartphone-uri Android includ un slot pentru carduri microSD, folosite pentru extinderea capacității de stocare. Dispozitivele iOS nu au sloturi pentru carduri microSD, astfel încât memoria lor internă este tot ce ai la dispoziție pentru sutele de poze, nenumăratele aplicații și alte fișiere ce utilizează spațiul de stocare.

Politica de confidențialitate

În spatele iOS și Android avem doi giganți în domeniu – Apple și Google. În ultimii ani, Apple a insistat asupra avantajelor de confidențialitate ale utilizatorilor iOS. Mai puține date sunt trimise în Cloud, multe din ele rămânând stocate în siguranță pe dispozitivul tău, iar Apple susține că nu dorește să colecteze prea multe date despre tine. Multe dintre datele tale personale folosite, inclusiv interogările de căutare și destinațiile punctate pe hărți sunt adunate și anonimizate. Această confidențialitate diferențială colectează datele de la utilizatori și le amestecă, astfel încât persoanele nu pot fi identificate individual. Asta înseamnă că „vedem modele generale, mai degrabă decât specificații care ar putea fi urmărite înapoi la tine”, spune compania. Google, în schimb, adună cât mai multe informații de la utilizatorii săi, pe care le colectează într-un mod responsabil și eficient, pentru a crea servicii personalizate cu ajutorul asistentului Google.

Notificările

Când se instalează o aplicație pe iOS, utilizatorul nu este întrebat despre setările preferate referitoare la notificările aplicației. Acest lucru se întâmplă mai târziu, când utilizatorul deschide aplicația pentru prima dată și i se explică de ce ar trebui să activeze aceste notificări. Pentru Android, la momentul instalării aplicației, ești informat dacă aplicația dorește să îți trimită notificări, dar trebuie să urmezi mai mulți pași manuali pentru a renunța la aceste mesaje. Astfel, alegerea majoritară pentru utilizatorii Android este de a permite notificările push. Diferențele continuă atunci când telefonul are ecranul închis, pentru că la Android, notificările implicite apar pe ecranul de blocare, iar când telefonul este deblocat, sunt vizibile ca mici pictograme în bara de notificare de sus. La iOS, dacă unei aplicații i-a fost permis să afișeze notificări pe ecranul de blocare, acestea nu sunt vizibile atunci când telefonul este deblocat, cu excepția cazului în care utilizatorul extinde în jos bara care prezintă istoricul notificărilor.

Acestea sunt doar câteva dintre diferențele existente între cei doi jucători dominanți de pe piața sistemelor de operare dedicate dispozitivelor mobile. Acestea se pot transforma în avantaje sau dezavantaje, în funcție de nevoile și stilul fiecărui utilizator în parte. Preferințele consumatorilor sunt atât de diferite și într-o continuă schimbare, încât viitorul nu poate să aducă decât îmbunătățiri platformelor existente pentru experiențe din ce în ce mai plăcute. Este mai puțin important pentru avansul tehnologic dacă ești fan iOS sau Android, pentru că nevoia constantă de inovare va împinge ambele sisteme de operare către o perfecționare continuă.

sursa foto: pixabay.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *